Home » Știință » Citirea propriei fişe medicale poate face un pacient mult mai receptiv asupra tratamentului pe care îl primeşte

Citirea propriei fişe medicale poate face un pacient mult mai receptiv asupra tratamentului pe care îl primeşte

Citirea propriei fişe medicale poate face un pacient mult mai receptiv asupra tratamentului pe care îl primeşte
Publicat: 30.05.2019
Un studiu recent a ajuns la concluzia că atunci când medicii permit pacienţilor lor să îşi citească fişele medicale, aceştia vor fi mai deschişi atunci când vine vorba de a accepta medicaţia propusă.

Un studiu publicat de curând în „Annals of Internal Medicine” sugerează că atunci când medicii permit pacienţilor lor să îşi citească propriile fişe medicale, aceştia din urmă sunt mai dispuşi să urmeze tratamentele propuse, notează Medicalxpress.

Citirea fişelor de către pacient pare să fie corelată, de asemenea, şi cu creşterea înţelegerii efectelor medicaţiei prescrise şi cu o creştere a sentimentului de control asupra tratamentului.

Această cercetare a folosit datele colectate de la 20.000 de pacienţi din Statele Unite ale Americii, aceştia fiind beneficiarii unor tratamente în cadrul a trei instituţii medicale care permit astfel de practici. Conform studiului, pacienţilor le este permis accesul la propriile date medical de către chirurgi, medici primari sau specialişti de mai mulţi ani.

„Împărtăşirea acestor informaţii cu pacienţii reprezintă o formă de intervenţie non-invazivă şi cu costuri foarte reduse”, explică dr. Catherine DesRoches, autoarea principală a studiului.

Pacienţii care au participat la studiu au raportat, odată cu permiterea accesului la datele şi însemnările medicale asupra stării lor, un sentiment crescut de control asupra administrării medicaţiei în proporţie de 62%, o mai bună înţelegere a tratamentului aplicat (57%) şi în proporţie de 61%  au raportat că se simt mai confortabili cu medicaţia. De asemenea, 14% au decrat că după ce şi-au citit fişele au fost mai înclinaţi să respecte programul de medicaţie după cum a fost prescris.

„Deşi împărtăşirea consemnărilor medicale reprezintă o schimbare majoră în cultura medicală, ea nu implică costuri majore datorită sistemelor electronice de stocare a datelor medicale, mai ales în condiţiile în care nerespectarea recomandărilor medicale conduce spre costuri suplimnetare de 300 de miliarde de dolari”, explică dr. Catherine DesRoches.

Citeşte şi

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool